Soluție favorabilă a Curții de Apel Oradea de casare în întregime a hotărârii instanței de apel, de respingere a cererii de repunere în termenul de declarare a apelului și admitere a excepției tardivității apelului.

15 martie 2019

Relevanța soluției se remarcă prioritar pe tărâm procedural, consolidând practica instanțelor de judecată în procesele guvernate de Vechiul Cod de Procedură Civilă.

Procesul a debutat în 2013, prin expedierea poștală a cererii de chemare în judecată cu o zi înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă, solicitându-se instanței acordarea unor daune în cuantum considerabil, cauzate de întârzierea în executarea unor lucrări de antrepriză.

În primă instanță, în ianuarie 2014, se obține o soluție de admitere a acțiunii, sentința menționând însă un termen pentru declararea apelului de 30 de zile, iar nu de 15 zile.

Apelul, formulat prin avocat, împotriva acestei soluții a fost depus cu depășirea termenului de 15 zile însă în interiorul termenului de 30 de zile.

Consecința firească a fost invocarea prin întâmpinarea la apel a excepției tardivității apelului, incident procedural care se pare că a dat bătăi de cap Tribunalului. Discuția contradictorie asupra incidentului s-a purtat la al 2-lea termen de judecată, apelanta susținând existența unei ”împrejurări mai presus de voința sa” datorate erorii materiale din cuprinsul dispozitivului sentinței, precum și a incidenței în cauză a Noului Cod de Procedură Civilă.

În termenul de amânare a pronunțării asupra excepției tardivității, Tribunalul este întors din drum de o cerere a apelantei de repunere în termenul de declarare a apelului, motiv pentru care a repus cauza pe rol, iar ulterior discuțiilor asupra cererii de repunere în termen a concluzionat că mențiunea eronată a instanței de fond cu privire la termenul de 30 de zile nu poate fi imputată apelantei, reținând astfel că apelul a fost declarat în termen și continuând cu dezbaterea probațiunii.

În luna mai 2018 Tribunalul a pronunțat o soluție de admitere a apelului și de schimbare a sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, obligând intimata la plata cheltuielilor de judecată din apel.
Recursul a urmat neîntârziat și a urmărit atât modificarea încheierii de admitere a cererii de repunere în termenul de apel, cât și casarea în întregime a deciziei Tribunalului.

În motivarea recursului, principalele argumente procedurale au vizat nerespectarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 284 și art. 103 din VCPC și inadmisibilitatea invocării erorii de drept pentru a înlătura sancțiunea decăderii, fapte ce au determinat Tribunalul, inexplicabil, să admită o cerere de repunere în termenul de declarare a apelului formulată după 2 termene de judecată, cu ocazia concluziilor scrise asupra excepției tardivității apelului.
În mod corect, repunerea în termenul de declarare a apelului trebuia solicitată prin cererea de apel. În cazul de față, chiar în situația formulării unei cereri de repunere în termen, însă cu nerespectarea dispozițiilor imperative ale art. 103 din VCPC, repunerea pe rol a cauzei de către Tribunal nu putea și nu trebuia să aibă altă finalitate decât respingerea solicitării de repunere în termen urmată de admiterea excepției tardivității apelului. Un simplu motiv ar fi că o ”împrejurare mai presus de voința” părții se referă la acele situații de natură obiectivă, asimilabile forței majore, care conduc la o imposibilitate de exercitare a dreptului în termenul prevăzut. Nu poate fi ignorat nici faptul că termenul de apel este unul legal și imperativ, iar nu unul judecătoresc.

A fost nevoie de intervenția Curții de Apel pentru a se da eficiență normelor de procedură imperative ale VCPC, prin următoarea soluție: ”ADMITE recursul declarat de recurenta reclamantă X SRL , în contradictoriu cu intimata pârâtă Y SA împotriva Încheierii din 14 decembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în parte, în sensul că: Respinge cererea de repunere în termenul de declarare a apelului , cerere formulată de apelanta Y SA. Admite recursul declarat împotriva Deciziei nr .466/A/LP din 11 mai 2018 pronunţată de Tribunalul Bihor de către recurenta X SRL, decizie pe care o casează în totalitate. Admite excepţia tardivităţii declarării apelului, excepţie invocată de intimata X SRL şi, în consecinţă: Respinge ca tardiv apelul declarat de apelanta pârâtă Y SA în contradictoriu cu intimata reclamantă X SRL împotriva Sentinţei civile nr.1284/31.01.2014 pronunţată de Judecătoria Oradea, pe care o menţine în totalitate”. Suplimentar, Curtea a acordat recurentei cheltuielile de judecată din apel și recurs.

Soluția judicioasă a survenit la aproximativ 6 ani de la demararea procesului și 3 ani de la momentul de răscruce al Tribunalului.

În etapa recursului, asistența juridică și reprezentarea societății recurente a fost asigurată de echipa de avocați formată din avocat colaborator Ruxandra Chendea și avocat asociat Marius G. Roman.