Soluție favorabilă a Curții de Apel București în materia măsurilor de optimizare fiscală adoptate de companii. Scuză scopul îndestulării bugetului de stat unele mijloace folosite de organele fiscale?

26 martie 2019

I. În data de 25 martie 2019, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată pentru unul dintre clienții noștri, anulând în întregime decizia de soluționare a contestației, respectiv decizia de impunere. Întrebările principale la care instanța de judecată a fost chemată să răspundă au fost următoarele:

1. Dacă legiuitorul a stabilit, prin ordonanță de urgență, că operatorii economici care treceau la regimul special de scutire de TVA în anul 2012 nu aveau obligația de ajustare a TVA-ului aferent bunurilor/serviciilor achiziționate până în 30 septembrie 2011, se poate considera că această excepție se referă numai la bunuri aflate în stoc și neutilizate de societate? Sau sintagma acoperă toate bunurile și serviciile achiziționate de societate, inclusiv activele corporale în curs de execuție?

2. În ce măsură ieșirea voluntară a unei companii din rândul plătitorilor de TVA în anul 2012, fără ajustarea TVA-ului pentru niciun bun/serviciu achiziționat înainte de 30 septembrie 2011, urmată de livrarea unui bun în valoare de 6 milioane de euro, pentru care nu s-a mai colectat TVA, dar s-a depășit din nou plafonul de scutire și s-a obținut re-înregistrarea în scopuri de TVA, reprezintă „un artificiu în vederea sustragerii de la plata obligațiilor datorate bugetului de stat”?

II. În esență, o societate a solicitat și a obținut, în anul 2012, o decizie prin care s-a dispus anularea codului său de înregistrare în scopuri de TVA, organele fiscale constatând că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru a trece la regimul special de scutire. În acea perioadă, dispozițiile art. 152 alin. (7) teza finală din Codul fiscal vechi (în forma lor modificată prin OUG nr. 125/2011 și apoi prin OUG nr. 24/2012), stabileau că:

„Prin excepţie, persoanele impozabile care solicită în cursul anului 2012 scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA conform prevederilor lit. e) şi f) nu au obligaţia să efectueze ajustările de taxă corespunzătoare scoaterii din evidenţă pentru bunurile/serviciile achiziţionate până la data de 30 septembrie 2011 inclusiv”.

Conform celor comunicate public, la acea vreme, de reprezentanții puterii executive, facilitatea fiscală a fost acordată operatorilor economici în vederea îmbunătățirii administrării fiscale, prin reducerea numărului de plătitori de TVA.
Având în vedere prevederile legale menționate, după ce a obținut sfatul unor profesioniști specializați în Taxation & Finance, clientul nostru nu a ajustat TVA-ul (în cuantum considerabil) aferent bunurilor și serviciilor achiziționate până la data menționată.

La câteva zile după ce i-a fost comunicată de către organele fiscale decizia de anulare a codului de TVA, compania a efectuat o livrare a unui bun în valoare de 6 milioane de euro, pentru care nu a perceput TVA. Depășind plafonul prevăzut de lege, societatea a efectuat demersuri și a obținut, din nou, înregistrarea sa în scopuri de TVA.

III. Văzând unele precum acestea, organele fiscale din cadrul AJFP Ilfov au procedat la efectuarea unei inspecții fiscale, în cadrul căreia au cântărit cele întâmplate și au ajuns la concluzia că că excepția de la obligația de ajustare a TVA-ului ar fi operat numai pentru bunurile aflate în stoc și neutilizate, prevăzute la art. 61 alin. (6) lit. a) din Normele metodologice de aplicare a CF vechi, nu și pentru activele corporale în curs de execuție, bunuri prevăzute la lit. b) din același text de lege.

Prin urmare, în august 2014 inevitabilul s-a produs: AJFP Ilfov a emis o decizie de impunere prin care a stabilit în sarcina companiei vizate obligația de plată a TVA-ului neajustat la data ieșirii din rândul plătitorilor de TVA.
Împotriva acestei decizii, societatea a formulat contestație, conform dispozițiilor din Codul de procedură fiscală. Primind decizia de soluționare a acesteia la începutul anului 2015, a constatat cu surprindere că organele fiscale formulaseră, ulterior introducerii contestației, o sesizare penală adresată Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, în vederea efectuării de cercetări specifice pentru a constata săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005. Potrivit acestui text de lege, constituie infracţiune de evaziune fiscală şi se pedepsește cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile. Pentru prima dată, fiscul a reținut că maniera în care compania a înțeles să își gestioneze afacerile ar reprezenta o formă de eludare a obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat, urmărindu-se obținerea unui avantaj nejustificat. Mai exact, organele fiscale au considerat că anularea (de către ele însele) codului de TVA (la cerere, e adevărat), urmată de încheierea unui contract autentic notarial prin care s-a livrat un bun imobil și de re-înregistrarea în scopuri de TVA, ar reprezenta o „ascundere juridică” a bunului taxabil.

În acest context, desigur că soluția din procedura prealabilă (obligatoriu de parcurs pentru a putea ajunge în instanță) a fost în sensul suspendării acesteia până la rezolvarea definitivă a dosarului penal, în baza art. 214 alin. (1) lit. a) din vechiul Cod de procedură fiscală. Soluția organului fiscal a fost ab initio absurdă: prin decizia de impunere nu s-a stabilit obligația de plată a TVA-ului aferent livrării de 6 milioane de euro, ci s-a impus TVA-ul aferent achizițiilor de bunuri și servicii efectuate până în 30 septembrie 2011, care, în opinia organelor fiscale, trebuia ajustat la anularea codului de TVA, (pentru activele corporale în curs de execuție). Rezultă de aici că singura problemă în discuție era cea dacă TVA-ul trebuia sau nu ajustat pentru activele corporale în curs de execuție, neavând nicio relevanță conduita societății după ce aceasta a ieșit din rândul plătitorilor de TVA. Chiar dacă succesiunea evenimentelor a fost redată, ca și constatare de fapt, în cuprinsul raportului de inspecție fiscală, așa-zisul „artificiu” nu a fost sancționat prin stabilirea de obligații suplimentare datorate bugetului de stat.

IV. Din cauza unor deficiențe în comunicarea cu apărătorii de la acea vreme ai companiei, aceasta nu a atacat în instanță decizia de suspendare a soluționării contestației din anul 2015 în termenul legal. Având în vedere dificultățile pe care le întâmpină în desfășurarea activității sale un operator economic care figurează cu datorii la bugetul de stat, societatea a achitat obligațiile fiscale stabilite prin decizia de impunere.

În paralel s-a format, așadar, un dosar penal în care clientul a fost asistat de o echipă din cadrul societății noastre de avocatură, compusă din domnul avocat asociat coordonator Eugen Constantin Iordăchescu și domnul avocat colaborator Paul Ghiban, activând în biroul nostru din București. În toamna anului 2017, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov a emis o ordonanță de clasare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul de procedură penală. S-a constatat că fapta nu este prevăzută de legea penală, reținându-se, printre altele, ca un argument în (de)favoarea societății, și faptul că aceasta achitase, între timp, orice pretins „prejudiciu” cauzat bugetului de stat. Soluția de clasare a rămas definitivă.

După repetate cereri adresate organului competent, respectiv organului delegat pentru soluționarea contestației, la sfârșitul anului 2018 s-a emis decizia de soluționare pe fond a contestației, prin care aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată. În lipsa oricărei referiri la soluția dată de organele penale, în așteptarea căreia accesul la o instanță a fost blocat timp de 3 ani și jumătate, organul de soluționare a contestației a reluat, prin metoda „copy-paste”, cele două categorii de argumente: „conduita societății este o formă de eludare a obligațiilor fiscale” și, oricum, aceasta „trebuia să ajusteze TVA-ul pentru activele corporale în curs de execuție”.

V. Domnișoara avocat Livia Moldovan, activând în cadrul societății noastre în departamentul de contencios administrativ și fiscal, s-a ocupat de redactarea acțiunii prin care s-a solicitat anularea deciziei de soluționare a contestației și a deciziei de impunere, justificând cererile adresate instanței prin precizarea textelor de lege aplicabile, a reglementărilor europene relevante și a jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene prin care aceste reglementări au fost interpretate, respectiv prin bogate referiri la doctrină, articole de specialitate, opinii ale specialiștilor în economie și în fiscalitate, respectiv comunicări publice ale reprezentanților Guvernului din perioada vizată de inspecția fiscală.

Curtea de Apel București, ca primă instanță, a admis în tot acțiunea, urmând ca după motivarea și comunicarea sentinței, organele fiscale să formuleze recursul ce estimăm că va fi soluționat de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție peste cel puțin (alți) 2 ani. Sperăm ca decizia de impunere emisă în 2014 să fie anulată definitiv măcar în 2021, iar clientul nostru să își recupereze sumele de ordinul milioanelor de lei plătite, fără un titlu legal, la bugetul de stat. Vor urma apoi, fără dubiu, și discuții despre eventuale demersuri care să urmărească stabilirea vinovăției funcționarilor publici implicați în emiterea deciziei de impunere și a deciziei de suspendare a procedurii de soluționare a contestației, și recuperarea prejudiciilor provocate societății prin comportamentul pe care au înțeles să îl adopte în exercitarea atribuțiilor de serviciu.