Prevederile art. 74^1 C. pen. din 1969 sunt aplicabile și în acele situații în care recuperarea prejudiciului s-a realizat după ieșirea din vigoare a normei, urmare a neconstituționalității acesteia

18 septembrie 2017

Prin Decizia nr. 507/RC din data de 22.11.2016, motivată la data de 31.05.2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în parte recursul în casație exercitat de Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Infracțiunilor de Corupție Săvârșite de Militari împotriva unei decizii pronuțate în apel de către Curtea Militară de Apel.

Sub un prim aspect, parchetul a criticat faptul că în cazul uneia dintre persoanele cercetate, instanța de apel a dispus, printre altele, încetarea procesului penal pentru un act material al unei infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, făcând aplicarea prevederilor art. 74^1 C. pen din 1969 (prevedere legală ieșită din vigoare ca urmare a Deciziei Curții Constituționale a României nr. 573/2011, publicată în M. Of. nr. 363 din 25.05.2011). S-a susținut că prevederile art. 74^1 C. pen. din 1969 nu ar fi aplicabile în acele ipoteze în care plata voluntară a prejudiciului s-a realizat după ieșirea din vigoare a textului de lege.
Instanța supremă a arătat faptul că încetarea efectelor juridice pentru viitor a unei norme penale nu împiedică aplicarea acesteia ca lege penală mai favorabilă situațiilor juridice născute în perioada de activitate, în măsura în care norma anterioară prevede consecințe mai favorabile pentru persoana acuzată. Normele juridice referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile exclud orice incertitudine cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile și în domeniul normelor declarate neconstituționale.
Aplicarea legii penale mai favorabile, în speță a prevederilor art. 74^1 C. pen. din 1969, permite o soluție de încetare a precesului penal chiar dacă prejudiciul a fost achitat după publicarea hotărârii Curții Constituționale, întrucât în aceasta constă efectul legii penale mai favorabile.
În consecință, în privința acestor critici, instanța supremă a respins recursul în casație exercitat de parchet.

Pe de altă parte, parchetul a criticat faptul că în cazul altor persoane cercetate, instanța de apel a aplicat pedepsele accesorii și complementare doar pe lângă pedeapsa rezultantă, fără a fi stabilite pe lângă pedepsele individuale și că nu ar fi fost respectate dispozițiile legale referitoare la amânarea aplicării pedepsei.
Cu opinie unanimă, instanța supremă a apreciat că nu poate fi supusă controlului specific recursului în casație legalitatea soluției de amânare a aplicării pedepsei, iar verificarea legalității pedepsei poate fi examinată doar în cazul unei soluții de condamnare, indiferent de felul pedepsei principale și de modalitatea de executare a acesteia. Chiar dacă în speță era vorba de amânarea aplicării pedepsei, iar această soluție reprezintă și un mijloc de individualizare a pedepsei, examinarea acestei soluții care se situează în afara aplicării pedepsei excede cazului de recurs în casație invocat de parchet.
Cu opinie majoritară, s-a apreciat că aplicarea pedepselor complementare și accesorii direct pe lângă pedeapsa rezultantă este o problemă de nelegalitate încadrată în cazul de recurs în casație invocat. În ceea ce privește modul de remediere a nelegalității constatate, s-a apreciat ca această constă în înlăturarea pedepsei complementare nelegale și nu în casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel. Soluția decurge din faptul că interzicerea execitării unor drepturi nu era obligatorie în cazul infracțiunilor cercetate. Doar dacă ar fi fost obligatorie, față de limitele competenței instanței de recurs în casație, s-ar fi impus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel pentru individualizarea interzicerii exercitării unor drepturi în raport de infracțiunea care impunea această obligație.
În concluzie, față de faptul că pedeapsele accesorii și complementare nu au fost stabilite în raport de una sau mai multe infracțiuni, ci doar pe lângă pedeapsa rezultantă și față de faptul că interzicerea exercițiului unor drepturi nu era obligatorie, pentru restabilirea legalității, instanța supremă a dispus înlăturarea pedepselor accesorii și complementare.

Motivarea soluției instanței supreme poate fi accesată pe pagina de internet a acesteia.

Clienții au fost asistați de avocatul asociat al SCA ”Iordăchescu și Asociații”, Florin Roman, care a fost sprijinit de o echipă formată din avocat Horea Stan, avocat Ștefan Alexandru și avocat Alis Scutaru.