Partenerii noştri, Lawyr.it, au lansat numărul opt al revistei de drept

18 iunie 2015

Lawyr.it, revistă juridică realizată exclusiv de studenţi, axată pe Centrul și Estul Europei, începe vara cu lansarea celui de-al optulea număr. Acesta conţine o serie de articole pe diferite subiecte juridice, atât de drept intern, cât şi de drept internaţional, dar şi un reportaj despre oportunităţile verii adresate tinerilor din domeniul judiric. Tot lor le este dedicată şi rubrica privind întrebarea acestui număr Lawyr.it, în legatură cu modul în care studenţi şi profesionişti din domeniul dreptului reuşesc să depăşească obstacolele ce apar în viaţa lor profesională și pe parcursul studiilor universitare. De asemenea, Lawyr.it a publicat şi un interviu cu doamna Elena Virginia Botezan, judecător la Curtea de Apel Cluj, fost procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie Cluj.

Puteţi afla mai multe accesând următorul link: http://lawyr.it/index.php/about-us/news/532-the-beginning-of-june-brings-a-fresh-new-issue-of-lawyr-it

Despre Lawyr.it
Lawyr.it a fost fondată de o echipă de studenţi români în urmă cu aproape trei ani, extinzându-se mai apoi şi în alte ţări din Europa Centrală şi de Est, devenind astfel prima publicaţie în domeniul juridic din aceasta parte a Europei realizată exclusiv de studenţi. În afară de revistă, site-ul Lawyr.it mai conţine şi un blog, o rubrică de prezentare a celor mai noi oportunităţi pentru studenţi, precum şi un dicţionar de termeni juridici.

Mai multe detalii despre proiectul Lawyr.it pot fi găsite pe www.lawyr.it