Marius Balo, românul deținut în condiții inumane în China, ar putea ajunge acasă înainte de finalul anului

14 noiembrie 2019

CLUJ-NAPOCA, 14 NOIEMBRIE 2019: Marius Balo, clujeanul care a fost arestat în China și condamnat la 8 ani de închisoare pentru o faptă cu un presupus prejudiciu de 80 de dolari, ar putea ajunge înapoi în România înainte de finalul anului.

După ce Curtea de Apel Cluj a recunoscut hotărârea de condamnare pronunțată de instanța chineză și a dispus transferul lui Marius Balo într-un penitenciar din România, sentința definitivă și mandatul de executare a pedepsei au fost înaintate către Ministerul Justiției din China, cu solicitarea de a se comunica dacă autoritățile competente apreciază că sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea consimțământului la transferare.

Apărătorul ales al lui Marius Balo, avocatul Eugen Constantin Iordăchescu, și-a reînnoit apelul pentru ca noul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, și directorul Direcției Drept Internațional și Cooperare Judiciară din cadrul Ministerul Justiției, Viviana Onacă, să sprijine demersurile prin care cetățeanul român să fie transferat înapoi acasă pentru executarea restului de pedeapsă. „Raportat la faptul că documentele au fost înaintate către Ministerul Justiției din Republica Populară Chineză la data de 30 octombrie, precum și la condițiile deosebit de grele de detenție, vă solicităm respectuos să ne sprijiniți în continuare în vederea urgentării procedurii de transfer”, se arată în adresa trimisă de Societatea Civilă de Avocați „Iordăchescu și Asociații” către Ministerul Justiției din România.

Amintim că, pentru ca acest transfer să fie posibil, Marius Balo a trebuit să plătească statului chinez și o amendă penală în valoare de peste 60.000 de lei, motiv pentru care singura sa rudă din România, unchiul Ion Felecan, a fost nevoit să vândă apartamentul familiei.

În anii care au trecut deja de la condamnare și până astăzi, Marius Balo a fost deținut constant în condiții inumane: fără contact cu persoane care să vorbească limba română, obligat să lucreze cel puțin 12 ore pe zi, 7 zile pe săptămână, pentru a-și câștiga dreptul la hrană, și fără căldură sau apă caldă. „Dezindividualizați, dezbrăcați de orice drept, sclavii roboți trudesc zi / lumină în întunericul închisorilor comuniste, la perpetuarea demonică a celui mai grotesc și celui mai extins construct de tortură sistematică întâlnit vreodată în istoria omenirii. […] Am trecut prin umilințe și torturi de care mă doare să îmi amintesc; Dumnezeu, însă, mi-a fost alături”, spunea Marius Balo într-una din rarele conversații telefonice pe care i s-a permis să le aibă cu unchiul său.

În ciuda coșmarului pe care Marius Balo îl trăiește zilnic, procedurile de transfer în România trenează de ani întregi: apărătorii săi au trimis adrese și memorii către Ministerul Justiției pe tot parcursul anilor 2017, 2018 și 2019.

„Fiecare zi pe care Marius Balo o petrece într-un penitenciar din China, fără a-i fi respectate drepturi fundamentale ale omului, atât cele recunoscute în convențiile internaționale, cât și cele garantate prin Constituția României, reprezintă un eșec al statului român de a-și apăra propriii cetățeni pe plan internațional”, conchide Eugen Constantin Iordăchescu, avocatul lui Marius Balo.
____________________

Materiale presă: comunicatul de presă, foto Marius Balo, foto avocat Eugen Constantin Iordăchescu, înregistrare audio, înregistrare video + audio - descărcare: http://bit.ly/2pfXFrm