Avocatul Marius G. Roman, partener în cadrul SCA IORDĂCHESCU ŞI ASOCIATII, va participa, în calitate de lector, la seminarul Startul insolvenţei persoanelor fizice

27 octombrie 2016

Avocatul Marius G. Roman, avocat partener în cadrul SCA "IORDĂCHESCU ŞI ASOCIAŢII", va participa, în calitate de lector, la seminarul „Startul insolvenţei persoanelor fizice. Proceduri. Cine intră sub incidenţa legii. Cine şi cum declară insolvenţa. Avantaje şi riscuri

Seminarul este organizat de Media Makers în parteneriat cu INPPI şi se va desfăsura în data de 31 octombrie 2016, orele 10:00 – 14:00, la Bucuresti, PHOENICIA GRAND HOTEL, Bd. Alexandru Şerbănescu, Nr. 87, Sector 1, Sala Bucureşti

Legea insolvenţei persoanelor fizice îşi va produce efectele de la 1 noiembrie 2016. În acest context, Media Makers organizează, în parteneriat cu Institutul Naţional pentru Pregătirea Practicienilor în Insolvenţă (I.N.P.P.I.), seminarul „Startul insolvenţei persoanelor fizice. Proceduri. Cine intră sub incidenţa legii. Cine şi cum declară insolvenţa. Avantaje şi riscuri” , având ca obiectiv prezentarea şi detalierea procedurilor prevăzute în actul normativ, dar şi modalităţile de transpunere a acestora în practică.
Media Makers propune un seminar care să aducă audienţei clarificari şi răspunsuri privind modul de aplicare practică a noului act normativ.
Seminarul este interactiv şi se adresează practicienilor în insolvenţă, executorilor judecătoreşti, notarilor, avocaţilor, companiilor creditoare, companiilor specializate în recuperarea de creanâe.

LECTORI:

  • Dl Marcel Bogdan PANDELICA, președintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor
  • Dl Stan TÎRNOVEANU, primvicepreședinte UNPIR, Partener Fondator ZRP Insolvency
  • Dl Marius ROMAN, Avocat, Partener SCA Iordăchescu & Asociaţii

TEMATICA:

  • Proceduri de aplicare a legii insolvenţei persoanelor fizice, în cele trei forme principale de desfăşurare: plan de rambursare a datoriilor, lichidarea activelor persoanei fizice şi procedura simplificata de insolvenţă. Abordari practice.
  • Instituţiile implicate în procesul insolvenţei persoanelor fizice. Rol. Atribuţii. Stadiul de functionare.
  • Impactul legii asupra mediului de afaceri. Relaţia debitor – creditor. Căi de atac.
  • Riscuri şi avantaje
  • Dezbateri libere