"Procedura cu privire la cererile de valoare redusã în Noul Cod de Procedurã Civilã (II) - reguli procedurale -" - avocat Anamaria MÃSTÃCÃNEANU

Procedura cu privire la cererile de valoare redusã reprezintã un nou mijloc procesual, introdus prin art. 1025-1032 din NCPC (Legea nr. 134/2010 republicatã în Monitorul Oficial nr. 542 din 3 august 2012) ca o alternativã la procedura de drept comun şi la cea a ordonanţei de platã pentru soluţionarea cu celeritate a litigiilor patrimoniale, atunci când valoarea obiectului acestora nu depãşeşte 10.000 lei şi nu vizeazã materiile exceptate de lege (art. 1025 alin. 2 şi 3 NCPC).
Fiind o preluare a Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului nr. 861/2007 privind stabilirea unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusã[1], noua preocedurã prezintã un caracter atipic faţã de concepţia tradiţionalã a procesului civil român, întemeiat pe principii precum citarea pãrţilor şi oralitatea.

1. Procedurã contradictorie scrisã
Deşi art. 1029 alin. 1 NCPC instituie regula de principiu potrivit cãreia procedura este scrisă şi se desfăşoară în întregul ei în camera de consiliu, legiuitorul nu exclude de plano citarea pãrţilor, ci precizeazã în alin. 2 cazurile în care aceasta se poate dispune: dacã apreciazã acest fapt ca fiind necesar (datã fiind formularea extrem de permisivã şi obişnuiţa instanţelor de a aborda cu maximã prudenţã procedurile care nu implicã înfãţişarea pãrţilor, este de presupus cã, cel puţin la început, în multe situaţii se va opta totuşi pentru citare) sau la solicitarea uneia dintre pãrţi, cu precizarea cã refuzul instanţei se motiveazã în scris şi nu poate fi atacat separat.
Procedura presupune utilizarea unor formulare pretipizate, aprobate prin Ordin al Ministrului Justiţiei[2], respectiv formularul de cerere (art. 1028 alin. 2 NCPC), formularul pentru completarea sau/şi rectificarea formularului de cerere (art. 1028 alin. 4 NCPC) şi formularul de rãspuns (art. 1029 alin. 4 NCPC). Fiecare formular cuprinde instrucţiuni detaliate privind modul în care trebuie completat, iar rubricile sunt concepute în aşa fel încât sã acopere toate elementele necesare pentru justa soluţionare a cauzei (respectiv identificarea pãrţilor, valoare pretenţiei, indicarea probelor, etc.) şi sã asigure respectarea principiului contradictorialitãţii.
Instanţei îi revine rolul de a verifica completarea corectã de cãtre pãrţi a formularelor, de a le solicita informaţii sau înscrisuri suplimentare, de a asigura comunicarea formularelor cãtre pãrţi, cu menţionarea termenelor în care au obligaţia de a-şi îndeplini obligaţiile procesuale (de regulã 30 de zile de la primire[3]) şi a sancţiunilor nerespectãrii acestora (sancţiunea specificã[4] fiind soluţionarea cauzei în raport cu actele aflate la dosar - art. 1030 alin. 2 NCPC).
Dacã în Regulament instanţa trebuie sã comunice actele de procedurã cãtre pãrţi într-un termen de 14 zile[5], legiuitorul român a preferat sintagma deja consacratã în procedurile urgente, respectiv “de îndatã” ( art. 1029 alin. 3 şi alin. 5 NCPC).

2. Etapele procedurii în primã instanţã
Procedura debuteazã cu depunerea sau trimiterea de cãtre reclamant a formularului de cerere însoţit de copiile de pe înscrisurile de care înţelege sã se foloseascã (art. 1028 alin. 1-3 NCPC) la judecãtoria competentã teritorial, conform regulilor de drept comun.
Urmeazã o etapã administrativã, similarã celei de verificare şi regularizare a cererii de chemare în judecatã prevãzutã la art. 200 NCPC, instanţa putând solicita reclamantului sã completeze sau sã rectifice formularul de cerere în termenul stabilit în acest sens, a cãrui nerespectare atrage sancţiunea anulãrii cererii (art. 1028 alin. 4 şi alin. 5 NCPC). Deşi este de departe cel mai important termen[6] din procedurã, legiuitorul nu a fãcut nicio referire la durata acestuia, sens în care pot fi luate ca punct de reper douã texte:
- fie art. 1029 alin. 8 NCPC, potrivit cãruia termenul în care pãrţile trebuie sã rãspundã la solicitarea instanţei de a furniza mai multe informaţii nu poate depãşi 30 zile de la primirea comunicãrii - dispoziţia vizeazã însã etapele ulterioare ale procedurii;
- fie art. 200 alin. 2 NCPC, potrivit cãruia reclamantul trebuie sã facă completările sau modificările dispuse de instanţã în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, sub sancţiunea anulării cererii – prevederea de drept comun fiind aplicabilã în tãcerea normei speciale.
Instanţa procedeazã la comunicarea cãtre pârât a formularului de cerere completat corect şi a copiilor de pe înscrisurile depuse de cãtre reclamant, precum şi a formularului de rãspuns (care nu este obligatoriu, fiind permisã utilizarea oricãrui alt mijloc adecvat – art. 1029 alin. 4 NCPC), cu menţiunea de a-l completa şi depune/ trimite în termen de 30 de zile de la primire, sub sancţiunea soluţionãrii cauzei în raport cu actele aflate la dosar (art. 1030 alin. 2 NCPC). Actele depuse de pârât se comunicã reclamantului (dupã caz, formular de rãspuns, cerere reconvenţionalã, înscrisuri).
Dacã pârâtul a formulat cerere reconvenţionalã, reclamantul trebuie sã completeze formularul de rãspuns şi sã-l depunã/ trimitã în termen de 30 de zile de la primirea acesteia, sub sancţiunea soluţionãrii cauzei în raport cu actele aflate la dosar (art. 1030 alin. 2 NCPC).
Cererea reconvenţionalã ridicã însã mai multe probleme, începând chiar cu definirea acesteia, care în dreptul intern (“pretenţiile pe care pârâtul le are în legătură cu cererea reclamantului, pretenţii derivând din acelaşi raport juridic sau strâns legate de aceasta” - art. 209 alin. 1 NCPC) este mult mai largã decât cea din Regulament (“cerere rezultatã în urma aceluiaşi contract sau fapt pe care s-a bazat cererea principalã”[7]).
Din redactarea art. 1029 alin. 7 NCPC (“cererea reconvenţialã care nu poate fi soluţionatã în cadrul prezentei proceduri întrucât nu sunt îndeplinite cerinţele prevãzute la art. 1025 NCPC, va fi disjunsã şi judecatã potrivit dreptului comun”), rezultã cã se aplicã aceleaşi reguli ca şi în cazul cererii introductive (pragul valoric şi exceptarea materiilor prevãzute de lege), soluţie raţionalã având în vedere faptul cã şi în procedura specialã cererea reconvenţionalã nu reprezintã altceva decât o veritabilã cerere de chemare în judecatã. În ceea ce priveşte forma pe care trebuie sã o îmbrace cererea reconvenţionalã, deşi Regulamentul face trimitere expresã la dispoziţiile privind formularul de cerereviii, în dreptul intern s-a omis acest aspect, astfel încât în doctrinã[9] s-a exprimat opinia potrivit cãreia aceasta ar trebui sã îndeplineascã cerinţele de drept comun privind cererea de chemare în judecatã (art. 209 alin. 3 coroborat cu art. 194 NCPC); în opinia noastrã, considerentele exprimate anterior pledeazã pentru redactarea cererii reconvenţionale potrivit formularului de cerere specific acestei proceduri.
Totodatã, deşi legea internã nu face nicio trimitere la procedura administrativã de verificare şi regularizare a formularului de cerere reconvenţionalã, aşa cum face Regulamentul[10], pentru identitate de tratament juridic, apreciem cã ar trebui aplicate dispoziţiile art. 1028 alin. 2 NCPC.

3. Probaţiunea
Legiuitorul român menţioneazã expres ca mijloace de probã doar înscrisurile'[11], în vreme ce Regulamentul oferã mult mai multe posibilitãţi: depoziţii scrise ale martorilor, ale experţilor sau ale pãrţilor, obţinerea de probe prin videoconferinţã sau prin intermediul altor tehnici de comunicare (art. 9 alin. 1), expertiza sau proba cu martori (art. 9 alin. 2).
Mãrul discordiei îl constituie însã restricţia impusã de art. 1029 alin. 9 NCPC, potrivit cãruia “nu vor fi însã încuviinţate acele probe a cãror administrare necesitã cheltuieli disproporţionate faţã de valoarea cererii de chemare în judecatã sau a cererii reconvenţionale”; formularea imperativã a textului, dublatã de negaţie, pare a sugera cã se instituie o condiţie specificã de admisibilitate a probelor, similarã celei din procedura ordonanţei de platã (art. 1020 alin. 1 şi 2 NCPC).
Chiar dacã de regulã tocmai natura transfrontalierã a litigiului determinã creşterea costurilor legate de administrarea probelor, norma corespondentã din Regulament are mai degrabã caracter de recomandare[12] (“instanţa trebuie sã opteze pentru cele mai simple şi mai puţin oneroase mijloace de obţinere a probelor”).
Drept urmare, considerãm cã procedura cu privire la cererile de valoare redusã permite administrarea oricãror mijloace de probã, dar implicã o observare mai atentã a principiului proporţionalitãţii[13], cu atât mai mult cu cât acesta îşi gãseşte aplicarea şi în privinţa acordãrii cheltuielilor de judecatã[14]; de altfel, în procedura internã singurul mijloc de probã care ar putea intra sub incidenţa acestui text este expertiza judiciarã.

4. Soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa
Art. 1030 alin. 1 NCPC prevede un termen de 30 de zile de la primirea tuturor informaţiilor necesare sau, dupã caz, de la dezbaterea oralã pentru ca instanţa sã pronunţe şi sã redacteze hotãrârea care va cuprinde una din urmãtoarele soluţii:
- anularea cererii, în cazul neîndeplinirii obligaţiei de timbrare a cererii sau în cazul nerespectãrii termenului stabilit de instanţã pentru completarea sau rectificarea formularului de cerere (art. 1028 alin. 5 NCPC);
- respingerea cererii, dacã reclamantul nu îşi dovedeşte pretenţiile[15];
- admiterea cererii, hotãrârea fiind executorie de drept (art. 1030 alin. 3 NCPC) spre deosebire de regula de drept comun (art. 633 NCPC).
În privinţa acordãrii cheltuielilor de judecatã, art. 1031 alin. 2 NCPC face o nouã trimitere la principiul proporţionalitãţii, acestea putând fi cenzurate de instanţã în douã situaţii: dacã nu au fost necesare procesului sau dacã sunt disproporţionate faţã de valoarea cererii.

5. Calea de atac
Potrivit art. 1032 alin. 1 “hotãrârea judecãtoriei este supusã numai apelului la tribunal, în termen de 30 zile de la comunicare”; soluţia corespunde celei din dreptul comun, cu excepţia cererilor privind creanţe având ca obiect plata unei sume de bani de pânã la 2000 lei inclusiv care sunt de competenţa în “primã şi ultimã instanţã” a judecãtoriei (art. 94 pct. 2 NCPC).
Prin derogare de la dreptul comun însã (art. 468 alin. 5 NCPC), exercitarea apelului nu suspendã executarea silitã, aceasta putând fi dispusã de instanţã numai dacã sunt respectate cele douã condiţii cumulative impuse de art. 1032 alin. 2 NCPC: depunerea unei cauţiuni de 10% din valoarea contestatã şi dovedirea unor motive temeinice.
Întrucât nu existã nicio prevedere specialã în privinţa judecãrii apelului, urmeazã a se aplica regulile de drept comun, îndeosebi cele privitoare la citarea pãrţilor (art. 475 alin. 2 NCPC).

6. Concluzii
Procedura cu privire la cererile de valoare redusã se distinge prin accesibilitate (presupunând utilizarea unor formulare tipizate care cuprind informaţii clare privind completarea fiecãrei rubrici), simplitate (fiind de regulã o procedurã scrisã, care numai în mod excepţional implicã înfãţişarea pãrţilor) şi celeritate (etapele derulãrii procedurii în primã instanţã fiind stabilite detaliat, în funcţie de poziţia procesualã a pãrţilor, cu specificarea termenelor şi a sancţiunilor).
În plus, noua procedurã prezintã şi alte avantaje demne de luat în considerare, precum taxa de timbru fixã şi într-un cuantum mai redus decât în procedura de drept comun şi caracterul executoriu de drept al hotãrârii primei instanţe, independent de exercitarea apelului.
Date fiind premisele de ordin legislativ, revine practicii judiciare rolul de a dovedi în ce mãsurã noua procedurã specialã rãspunde dezideratelor în vederea cãrora a fost instituitã: eficientizarea soluţionãrii cererilor de valoare redusã şi degrevarea rolului instanţelor de judecatã.

[1] Publicat în J.O.U.E. nr. L 199 din 31 iulie 2007, p. 1-22, intrat în vigoare din 01.01.2009 în toate statele membre, cu excepţia Danemarcei. Menţionãm faptul cã Regulamentul se aplicã direct în ceea ce priveşte cauzele transfrontaliere al cãror obiect nu depãşeşte valoarea de 2000 euro, fãrã a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile şi alte costuri.
[2] Proiectul supus dezbaterii publice în data de 05.06.2012, www.just.ro.
[3] A se vedea în acest sens art. 1029 alin. 4, alin. 6 şi alin. 8 NCPC.
[4] Andreea Tabacu, Procedura cu privire la cererile cu valoare redusã şi mijloacele procedurale de asigurare a celeritãţii în procesul civil, potrivit proiectului noului cod de procedurã civilã, în Revista Românã de Drept Privat nr. 4/2009, p. 242.
[5] Art. 5 alin. 2, alin. 4 şi alin. 6 din Regulament.
[6] Avem în vedere faptul cã nerespectarea acestui termen atrage sancţiunea cea mai drasticã, respectiv anularea cererii.
[7] Art. 16 din expunerea de motive a Regulamentului.
[8] Art. 5 alin. 7 din Regulament.
[9] Claudiu Constantin Dinu, Procedura cu privire la cererile cu valoare redusã în contextul noului cod de procedurã civilã, în Revista Românã de Drept Privat nr. 3/2011, p. 76.
[10] Art. 5 alin. 7 din Regulament.
[11] Art. 1028 alin. 3 şi alin. 4, art. 1029 alin. 3-5 şi alin. 9 NCPC.
[12] Ioan Leş, Reglementãri naţionale şi comunitare privitoare la soluţionarea cererilor de valoare redusã, în Revista Românã de Drept Privat nr. 1/2009, p. 130.
[13] Andreea Tabacu, op. cit., p. 244.
[14] Din interpretarea per a contrario a art. 1031 alin. 2 NCPC rezultã cã pot fi încuviinţate probe a cãror administrare necesitã cheltuieli disproporţionate cu valoarea cererii, dar acestor costuri nu vor putea fi puse în sarcina pãrţii cãzute în pretenţii cu titlu de cheltuieli de judecatã.
[15] Prin legea de punere în aplicare a NCPC s-au avut în vedere criticile exprimate în doctrinã (Claudiu Constantin Dinu, op. cit., p. 74) cu privire la soluţia de respingere a cererii ca vãdit nefondatã sau inadmisibilã, astfel încât s-au abrogat aceste prevederi.

Anamaria MÃSTÃCÃNEANU